Poți reinterpreta folclorul… fără să-l strici? 

Eu cred că un bucătar învață întâi să facă sarmalele clasice foarte bine. Abia după aceea incepe să caute variațiuni pe temă, adică “sarmale reinterpretate”. Zic, să fim nițel mai exigenți cu mancarea, cu moda și… desigur cu muzica reinterpretată.  

Sunt Eugenia Nicolae, cântăreață și compozitoare, iar proiectul meu pornește din folclorul românesc pe care îl învăț și îl respect înainte să-l aduc în muzica prezentului. 

Vreau să povestim despre formularea pe care o aud tot mai des: „folclor reinterpretat”. Un termen mult prea general pentru gustul meu și cu care m-am ales drept etichetă. De multe ori ajunge să însemne orice combinație care are pe undeva câteva elemente muzicale tradiționale, puse fie cu grijă, fie ca decor, fie doar pentru ca “e la modă”. 

Apelez la DEX unde explicația cuvântului „reinterpretat” este următoarea – „A interpreta din nou (modificând sau îmbunătățind prima interpretare); a da o nouă interpretare.” Așadar folclorul reintepretat relevă creații existente din muzica noastră tradițională pe care alegem să le modificăm sau (sper eu) să le „îmbunătațim”. Așadar, nu implică creația de texte sau melodii, poate doar de aranjamente muzicale și bineînteles interpretarea vocală sau instrumentală.

Click aici să asculți „Muzica de altădată”

În cazul muzicii mele sunt multe scenarii în care piesele mele sunt creații de la început până la final, nimic nu este prelucrat, preluat, reinterpretat.   Ele sunt inspirate “ca vibe”, ca stare, folosesc bineînteles tipare muzicale și reguli din muzica tradițională (încerc să nu intru în chestiuni muzicale prea tehnice și limbaj prea rigid). Desigur, sunt și reinterpretări, cum a fost refrenul din “Pe câmpul cu florile”, preluat integral din piesa cu același nume. Sau spre exemplu cateva colaje pe care le-am construit pentru show-ul de live, care includ și piese preluate din folclor și reochestrate într-o maniera pop, comercială.  

Eu am fost crescută cu muzica populară cântată „pe bune”. Cu responsabilitatea nunților grele pe care le ducea bunicul meu, apoi tata și bineînteles când a venit vremea și eu. Dacă bunicul meu ar fi azi printre noi, probabil n-ar înțelege nimic din muzica pe care am ales s-o fac. Mi-ar spune să cânt ceva serios, să nu ma joc “de-a muzica”, să cânt ce am auzit acasă. Și i-aș cânta o piesă lăutarească, cât pot eu de bine, cu toate skillurile acumulate până atunci.

Și pornind de la gândirea pragmatică și neaoșă a bunicului meu ajung și eu să mă intreb: oare câți dintre cei care “reinterpretează” folclorul sau muzica lăutarească știu să le și interpreteze corect, așa cum au fost ele lăsate? 

Mi-aș dori să văd că se lansează muzică cu iz folcloric mai responsabil, că artiștii nu se aruncă doar pe valul momentului, că iubesc cu adevarat folclorul și îi acordă atenție, adică învață mai întâi să îl cânte cum se cânta odinioară. Eu știu că mai am multe de învățat din folclorul și muzica noastra lăutărească. Câte stiluri. Câte zone. Câte inflexiuni. Câtă maturitate mai am de adunat ca să-l înțeleg cu adevărat, dar știu că dacă aleg să reintepretez o piesă înseamnă că am cântat-o de multe ori în varianta ei originală. I-am înțeles sensul, i-am înțeles misiunea.

Click aici să asculți folclor reintepretat

Și totuși, genul acesta de muzici contemporane inspirate din folclor nu este chiar ușor de făcut. Dozajul e greu. Uneori l-am găsit, alteori nu. Încă îl caut. Dar fix căutarea aceasta e diferența dintre trend și pasiunea profesională. Eu sunt devotată muzicii mele, și acest lucru îl spun cu mândrie.  

Dacă cineva ascultă o piesă de-a mea și apoi ajunge să caute o doină cântată pe bune, o sârbă gorjeneasca adevarată sau un cantec lautaresc … atunci eu simt că am făcut ceva corect. 

Asta e miza mea. Și de aici pornește proiectul meu. 

Iar dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc. Înseamnă că ești genul de om care nu ascultă muzica doar ca fundal. Și fix cu oamenii aceștia îmi place mie să vorbesc. 

Las aici una din piesele mele care NU este folclor reinterpretat, este o creație cu text, cu melodie proprie și identitate românească.